duminică, 18 ianuarie 2009

Imaginea romanilor s-a imbunatatit


Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG), care a încheiat o campanie de comunicare în Italia şi Spania pentru îmbunătăţirea percepţiei publice a comunităţilor de români, cu costuri de peste 30 milioane lei, susţine că imaginea românilor din cele două ţări este mai bună comparativ cu anul trecut, transmite Mediafax.
Instituţia a comunicat, miercuri, că numărul italienilor care au o atitudine pozitivă faţă de imigranţii din Italia este în creştere cu 24% faţă de situaţia înregistrată în aprilie 2008, iar 58% dintre aceştia, cu zece procente mai mult decât în urmă cu nouă luni, consideră că Italia are de câştigat de pe urma imigranţilor.
Conform sursei citate, 43% dintre italieni consideră că imaginea imigranţilor români se va ameliora, 34% cred că italienii vor fi mai toleranţi faţă de emigranţii români, iar 33% susţin că în mass-media din Italia vor fi prezentate aspecte pozitive despre romanii din Italia.
Având în vedere contextul economic actual, 64% dintre italieni sunt de părere că situaţia de criză economică se răsfrânge în mod negativ şi asupra relaţiilor dintre italieni şi emigranţi.
82% dintre italieni consideră campania guvernamentală drept o iniţiativă apreciabilă a autorităţilor române, în timp ce 70 % dintre italieni cred că acest tip de campanie ar trebui să se realizeze în mod periodic, arată ASG.
La rândul lor, spaniolii conştientizează mai mult decât înainte că ţara lor are de câştigat de pe urma imigranţilor, precum şi faptul că imigranţii se integrează cu dificultate în comunitatea spaniolă, însă românii sunt cei care se integrează cel mai uşor/repede, susţine sursa citată.
Potrivit ASG, dacă 69% dintre spanioli considerau, în luna mai 2008, că expulzările imigranţilor sunt justificate, la momentul actual ponderea acestora a scăzut cu 10%

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu