
Moarte românilor!”; „Plumb pentru români”; „Români, plecaţi de aici” – sunt doar câteva din inscripţiile apărute pe pereţii clădirilor italiene după abominabilul viol comis de mai mulţi români la Guidonia. O întreagă comunitate de români s-a regăsit, din nou, marginalizată şi tratată la rândul ei cu violenţă şi neîncredere de locuitorii ţării în care încearcă să îşi facă un rost. Iar după ce presa italiană (care îşi poate avea defectele ei, dar nu a fabricat evenimente referitoare la infracţiunile comise de români) a preluat, în detaliu, mărturia unuia dintre violatori, care spunea senin că „am băut şi doream să ne distrăm”, incidentul riscă să devină unul chiar mai grav decât cazul Mailat.
În Italia, nu stă nimeni să analizeze că aceste fiare se comportau poate la fel şi în ţară şi că asemenea violuri grave se întâmplă zilnic şi în România, singura diferenţă fiind că aici nu prind întotdeauna lumina rampei. Fiecare infracţiune comisă de români în Peninsulă necesită intervenţia carabinierilor, iar aceştia se asigură că fiecare detaliu va apărea a doua zi în presa locală, mărind spirala indignării. Focul încrucişat al mass-media şi al autorităţilor are însă din păcate cu ce să fie alimentat: nu trece o zi fără ca un alt concetăţean să mai comită vreo faptă reprobabilă. Scenariul pare să se repete şi în alte părţi ale Europei, deşi fără aceleaşi urmări asupra restului comunităţii. Presa britanică şi cea spaniolă abundă în ştiri negative la adresa românilor. Merită amintit românul care a pătruns şi apoi a adormit în garnizoana soldaţilor Reginei sau reţelele de crimă organizată româneşti care sunt dezmembrate câte una pe săptămână în Spania.
Însă în cazul Italiei, paharul toleranţei pare să se fi umplut . După cazul Mailat, au existat incidente izolate şi a apărut gradual un sentiment de neîncredere la adresa românilor (o româncă din Milano mărturisea cu ce priviri pline de reproş din partea educatoarei şi a celorlalţi părinţi trebuie să dea piept când îşi duce copiii la grădiniţă). Acum s-a trecut la retorsiuni împotriva întregii comunităţi de români. Imediat după aflarea veştilor, indignarea a fost atât de mare, încât violatorii era cât pe ce să fie linşaţi de mulţimea furioasă chiar în faţa sediului poliţiei. Apoi, românii din Guidonia au început să fie atacaţi fără discernământ: bătuţi, atacaţi cu sticle incendiare şi chiar cu bombe artizanale. Magazinul unui român a fost pe jumătate distrus, iar acesta, pe un ton amar, nu a putut decât să admită că „se aştepta să se întâmple aşa ceva”. Mai mulţi români din Peninsulă au recunoscut, de altfel, după incident, că „simt ură în jurul lor” şi mai ales că se tem că ei vor suporta consecinţele pentru ce au făcut conaţionalii lor.
Incidentul de la Guidonia nici că putea veni într-un moment mai prost pentru toţi muncitorii români cinstiţi din afara ţării. În condiţii de criză, în care statele europene alunecă tot mai mult pe panta protecţionismului, o asemenea scânteie îi poate costa mult. Muncitorii britanici cer ca locurile de muncă să fie păstrate pentru ei şi nu pentru străini, sindicaliştii francezi nu sunt nici ei departe. Sigur, românii au încă avantajul de a fi consideraţi o mână de lucru calificată şi ieftină. Dar acest avantaj ar putea dispărea destul de uşor, atunci când autorităţile respectivului stat decid, oficial sau nu, să ia atitudine în favoarea propriilor muncitori. Pentru că niciun guvern nu îşi mai poate permite, în acest moment, să dea slujbele existente unor imigranţi, mai ales când o parte din aceştia dau în fiecare zi dovadă că nu doresc să se integreze şi să urmeze regulile ţării în care se află.
În Italia, nu stă nimeni să analizeze că aceste fiare se comportau poate la fel şi în ţară şi că asemenea violuri grave se întâmplă zilnic şi în România, singura diferenţă fiind că aici nu prind întotdeauna lumina rampei. Fiecare infracţiune comisă de români în Peninsulă necesită intervenţia carabinierilor, iar aceştia se asigură că fiecare detaliu va apărea a doua zi în presa locală, mărind spirala indignării. Focul încrucişat al mass-media şi al autorităţilor are însă din păcate cu ce să fie alimentat: nu trece o zi fără ca un alt concetăţean să mai comită vreo faptă reprobabilă. Scenariul pare să se repete şi în alte părţi ale Europei, deşi fără aceleaşi urmări asupra restului comunităţii. Presa britanică şi cea spaniolă abundă în ştiri negative la adresa românilor. Merită amintit românul care a pătruns şi apoi a adormit în garnizoana soldaţilor Reginei sau reţelele de crimă organizată româneşti care sunt dezmembrate câte una pe săptămână în Spania.
Însă în cazul Italiei, paharul toleranţei pare să se fi umplut . După cazul Mailat, au existat incidente izolate şi a apărut gradual un sentiment de neîncredere la adresa românilor (o româncă din Milano mărturisea cu ce priviri pline de reproş din partea educatoarei şi a celorlalţi părinţi trebuie să dea piept când îşi duce copiii la grădiniţă). Acum s-a trecut la retorsiuni împotriva întregii comunităţi de români. Imediat după aflarea veştilor, indignarea a fost atât de mare, încât violatorii era cât pe ce să fie linşaţi de mulţimea furioasă chiar în faţa sediului poliţiei. Apoi, românii din Guidonia au început să fie atacaţi fără discernământ: bătuţi, atacaţi cu sticle incendiare şi chiar cu bombe artizanale. Magazinul unui român a fost pe jumătate distrus, iar acesta, pe un ton amar, nu a putut decât să admită că „se aştepta să se întâmple aşa ceva”. Mai mulţi români din Peninsulă au recunoscut, de altfel, după incident, că „simt ură în jurul lor” şi mai ales că se tem că ei vor suporta consecinţele pentru ce au făcut conaţionalii lor.
Incidentul de la Guidonia nici că putea veni într-un moment mai prost pentru toţi muncitorii români cinstiţi din afara ţării. În condiţii de criză, în care statele europene alunecă tot mai mult pe panta protecţionismului, o asemenea scânteie îi poate costa mult. Muncitorii britanici cer ca locurile de muncă să fie păstrate pentru ei şi nu pentru străini, sindicaliştii francezi nu sunt nici ei departe. Sigur, românii au încă avantajul de a fi consideraţi o mână de lucru calificată şi ieftină. Dar acest avantaj ar putea dispărea destul de uşor, atunci când autorităţile respectivului stat decid, oficial sau nu, să ia atitudine în favoarea propriilor muncitori. Pentru că niciun guvern nu îşi mai poate permite, în acest moment, să dea slujbele existente unor imigranţi, mai ales când o parte din aceştia dau în fiecare zi dovadă că nu doresc să se integreze şi să urmeze regulile ţării în care se află.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu